Asta-i Italia pe care-am lăsat-o.
Prafu-i la fel,
Străinul la fel pungășit e, orișice-ar face.
Cinstea germană zadarnic o cauți în toate ungherele;
Viață, mișcare-i aici, nu rânduială și sârg.
Insul numai de sine-ngrijește, bănuitor și trufaș.
Cârmuitorii de-asemeni doar sieși poartă de grijă.
Frumoasă e țara; dar vai, Faustine eu n-am să mai aflu,
Nu-i asta Italia pe care cu jale-am lăsat-o.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de realitatea Italiei, comparând-o cu amintirile idealizate ale trecutului. Vorbitorul deplânge corupția și lipsa de onestitate, simțind o pierdere a frumuseții și a valorilor pe care le prețuia.