Ce aud așa fierbinte
Răsunând afară pe pod?
Cântecul lăsați să intre
Să gustăm din al său rod.
Craiul cheamă, pajul fuge,
Pajul vine, craiul zice:
– Vreau să intre-acel rapsod!.
– Cinste nobili de castele,
Cinste doamnelor de lume,
Mândru cer tu, zeci de stele
Cine știe al vostru nume?
Ochii închideți, nu e timp
În sala asta de olimp
Să caști gura la stele.
Cu ochii închiși, cu grai nespus
De blând, cântă-n sala regală.
Bărbații, dârji, privesc în sus,
Frumoasele în poală.
Cum cântul craiului plăcu
Bătrânului rapsod dădu
Un lanț de aur drept plată.
– Nu, lanț de aur să nu-mi dai,
Dă-l nobililor care
Cu spada-n mână, mândre crai,
Veghează la hotare,
Dă-l cancelarului ce-l ai
Să-l ducă falnic cu alai
Grămezilor ce are.
Eu cânt ca pasărea în vânt
Ce-n ramuri e regină,
Pe lângă cântul care-l cânt
Aurul e doar rugină.
De pot să rog, vă rog ceva,
Din vinul vostru a-mi turna
Această cupă plină.
Ia cupa-n mâini și însetat
El bea vinul regesc.
– Ferice unde acest dat
E-un dar mult prea firesc.
Când vă e bin’ cu adevărat
Gândiți că vă privesc
Și mulțumiți lui Dumnezeu
De clipa cântecului meu
Cum eu vă mulțumesc.
Sensul versurilor
Un rapsod este chemat să cânte la curtea unui crai. El refuză plata materială, preferând să fie apreciat pentru arta sa și să inspire recunoștință.