Azi, în prea cinstit sobor,
Luați aminte bine.
Că mi-e sfatul înțelept,
Cum e rar la mine.
Câte nu ați pus la cale,
Câte n-ați sfârșit cu jale,
Să vă cert îmi vine.
Și căință să mai simți
Se cuvine, frate;
Deci, mărturisiți pios
Grelele păcate.
A greșelii falsă zare
Părăsiți și dați cătare
Căilor umblate.
Treji, pluteam – s-o știe toți –
În visări ciudate.
N-am golit când trebuia
Cupele-nspumate.
Multe ceasuri de-ncântare,
Dulci săruturi trecătoare
Au rămas nedate.
Filistini când trăncăneau,
Noi, tăcuți, stam roată.
Nu dau ei pe-un cânt divin
Vorbăria plată.
Pentru ceasuri fericite,
Vrednice a fi slăvite,
Ne cereau socoată.
Tu, iertare de ne dai,
Celor cu credință,
La un semn, ne-om strădui,
Plini de sârguință.
Să trăim, nu pe „jumate”,
Ci-n Frumos și Plinătate
Să vădim voință.
Hai, pe filistini, voios,
Să-i luăm în șagă,
Să n-atingem cupa doar,
S-o golim întreagă.
Să-ndrăgim, nu din privire,
Ci să bem, dintr-o sorbire,
Gura ce ni-e dragă.
Sensul versurilor
Piesa este o mărturisire plină de umor și auto-ironie despre regretele legate de oportunități pierdute de a trăi viața la maxim. Se îndeamnă la o viață trăită cu pasiune și fără rețineri, savurând fiecare moment și bucurie.