Ești al meu abia de-o clipă;
Cânt, fac de răsfăț risipă,
Dar te strângi din nou în tine;
Ce te doare? Ce nu-i bine?
Hatem.
Ah, Suleika, astăzi caut
Să învinui, nu să laud!
Cântă-mi cântecele mele,
Veșnic, în chip nou, sub stele.
Cele spuse-mi plac în parte,
Dar vârâte-s nu-s din carte,
Din Hafis sau Nisami,
Din Saadi ori din Djami.
Eu părinți-mi știu, copilă;
I-am citit din filă-n filă,
Și țin minte stihuri, nume;
Eu scriu cânturi noi pe lume.
Ieri doar le-am compus. Dar, oare,
Altul te-a vrăjit sub soare?
Răsuflarea ta divină
Azi parcă mi-ar fi străină.
Cel ce-acum te-nviorează
Dragostea ți-o ține trează
Ispitind, vrăjind ca mine
Prin armonicele rime?
Suleika
Cât timp departe Hatem era,
Fata a-nvățat câte ceva:
El mult o înălțase-n slavă,
Și despărțirea-i probă gravă.
Străin pe lângă cânt îmi treci?
Dar eu l-am scris – și-al tău e deci!
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de îndoială și incertitudine într-o relație. Protagonistul se simte distant de persoana iubită și se întreabă dacă a fost înlocuit în afecțiunea ei, reflectând asupra schimbărilor survenite în timpul despărțirii.