Rachieriță, talaniță,
Albă toată la pieliță
Și cu trupu-n coapse plin
Ca bărdacele cu vin.
Plină-mi ești de suliman
Din ciorchine
De căline
Și cu sânul dolofan,
Bulzi rotunzi pentru oricine.
Și-o să-ți certe-n văleat
Aromiții nuri și mreje,
De vădană cu păcat,
Foc de smoală și găteje.
Că mereu pe trup ți-ai strâns
Cingătoarea de la rochii
Și nici lacrimă n-ai plâns
Ca să nu îți vătămi ochii.
Iar boierii cari au mas
Noaptea în han, lângă lăută,
Parcă n-au băut vinars
Ci fiertură de cucută.
Și or să mi te-ngroape doi
Într-un trup scump, din lemn de tisă,
Ca să nu te șteargă ploi,
Sau la viermi să fii deschisă.
Mândră așa să-mi ții în veac,
Țiitoare, talaniță,
Cu un trup lung și sulegeac
Și cu boi de jupâniță.
Sensul versurilor
The song speaks of a beautiful woman, addressing her directly, and reflects on her beauty and inevitable death. It touches upon themes of mortality, tradition, and the ephemeral nature of beauty, contrasting her vibrant life with the somber reality of death.