Alecu Donici – Liliacul și Rândunelele

Odată, neamul rândunesc
Având o mare ură
Pe neamul șoricesc,
Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,
Au hotărât fără cruțare,
Pe toți prinzându-i, să-i omoare.
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare
Au fost un liliac sub streșină robit.
El însă a protestuit,
Înfățișând dovezi aripile ce are,
Că nu-i din neamul șoricesc,
Și prin acesta chip a dobândit iertare.
Dar rândunelele un alt război pornesc,
Asupra tuturor
Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare,
Același liliac a fost; cu gură mare.
Că el nu-i pasăre nicicum,
Pentru că pene n-are,
Scăpând asemene de moarte și acum.
Așa istețul liliac
Din două întâmplări cu minte a scăpat;
Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac
Și tristă soartă au acei din poporeni
Ce nu sunt nicăiuri statornici cetățeni.