În valea Assur
curg pline de zbucium zile și nopți
luceafărul/ stea singură/ veghează
stânca
profilată printre ferestre de lumină
între chiparoșii ridicați până la cer
și măslinii îmbătrâniți în ale vieții.
O corabie se smulge din piatră
cu prova ridicată pe val
privind câmpiile de ape
ce își aruncă pe maluri
încrețitele bărbi asire.
Între vârtejuri sărate de mare
se înalță/ de piatră
cu gura căscată la ceruri
un cioc de pescăruș
strivit de durere
străpunge marea
cu-n urlet sfâșietor
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic și dureros, unde natura și amintirile se împletesc. Ciocul de pescăruș simbolizează suferința și un strigăt sfâșietor către ceruri.