Omul singur – care-a stat la pușcărie – se-ntoarce
în pușcărie
Ori de câte ori mușcă dintr-un codru de pâine.
În pușcărie visa iepuri gonind
Peste țarina iernii. În negura iernatică
Omul trăiește între ziduri de străzi, bând
Apă rece și mușcând dintr-un codru de pâine.
Unii cred că după asta viața renaște,
Că răsuflarea se domolește, că iarna se-ntoarce
Cu mireasmă de vin în cârciuma cea caldă,
Și focul cel bun, grajdul, și masa de seară. Unii cred,
Cât timp sunt înăuntru cred. Într-o seara, iată, e
liber să iasă,
Dar iepurii alții i-au prins și-i mănâncă la căldură
Voioși. De nevoie se uită la ei de la geam.
Omul singur cutează să intre să bea un pahar
Atunci când dă-nghețul, și se tot uită la vinu-i din
față:
Culoare fumegoasă, damful greu la stomac.
Mușcă din codrul de pâine ce mirosea a iepure
În pușcărie, dar acum nu mai miroase nici a pâine
Nici a nimic. Și până și vinul miroase a negură și-
atât.
Bărbatul singur se duce cu gândul la câmpiile-alea,
mulțumit
Să le știe arate de-acum. În încăperea pustie
Încearcă să cânte în șoaptă. Revede
De-a lungul șanțului smocul murilor despuiați
Care-n august a fost verde. Își fluieră cățeaua.
Și-apare iepurele și nu le mai e frig.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om eliberat din închisoare, dar incapabil să se reintegreze. El trăiește cu amintiri și regret, găsind o formă de consolare doar în rememorarea naturii și a simplității pierdute.