Spre ochii tăi, cu ape-adânci ca marea,
Călătoream: năierul trist, pribeagul.
În licăr stins îşi risipea şiragul
De ametiste pure, înserarea.
Ce caldă melodie îmi trimise
Chemarea ta, transfigurându-mi seara?
Ştiam că mor, şi n-am ales nici ceara,
Nici funia vicleanului Ulise.
Şi-acum când incantaţia îşi stinge
Acordurile-ademenirii oarbe –
Cu buze moi, talazul ce mă soarbe
Ca un sărut suprem te va atinge.
Sensul versurilor
Piesa descrie atracția irezistibilă a unui personaj către o sirenă, acceptând moartea ca preț al acestei iubiri. Refuză salvarea (ceara lui Ulise) și se lasă absorbit de chemarea sirenei, văzând în moarte un sărut suprem.