S-a-ntunecat de ploaie mai devreme
Dune de aer vântul a făcut
În toată casa numai tu ești viu
Ce flăcări lungi adevărate hamuri
De piele galbenă și încătărămată
În care herghelii se pustiesc.
Tu spui imagini le asmuți galopul
Un tropot surd le-ar trebui
Și-un cârlionț de fum între copite.
Dacă n-ai fi nici umbra ta n-aș fi
Urc mâinile în dreptul tău și cresc
Pe muri de cretă umbrele mișcării.
Le zăbrelesc de noi cât mai departe
Și de-ai închide ochii s-ar surpa
Aceste blânde umbre-ale mișcării
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă cu o altă persoană, folosind imagini puternice din natură și metafore despre umbre și mișcare. Vorbitorul își exprimă dependența emoțională și influența pe care o are cealaltă persoană asupra existenței sale.