Pământul tot este o rană.
Cuvintele mustesc de sânge.
O suferința mea contemporană.
Când iau o piatră-n mână plânge.
Cuvintele mustesc de sânge.
Stiloul va sări în aer.
Tăcerea cu aripa ne atinge.
Din noi rămâne doar un vaer.
Stiloul a sărit în aer.
O suferința mea contemporană.
Torci veșnicia dintr-un caer.
Pământul tot este o rană.
La stânga țară ba la dreapta.
Pășește odată ceru-i treapta.
Costel Zăgan, Cezeisme II
Sensul versurilor
Piesa exprimă o durere profundă legată de starea țării, folosind imagini puternice ale suferinței și tăcerii. Este un strigăt de disperare și o reflecție asupra condiției actuale a României.