Copilăria, Doamne, e un viciu
și-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală, hai ia-ți biciul
fii, cuvântule, bărbat.
A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbații mari i-animă.
Ignoranța e o crimă
din cerneală îmi iau biciul
și vă mai trântesc o rimă
însăși viața e un viciu.
Și-a fi om e un păcat
Doamne, vai de neiertat.
Costel Zăgan, ÎNSEMNE, 2010
Sensul versurilor
The poem reflects on the fleeting nature of youth and the human condition, suggesting that both life and youth can be seen as vices or sins. It critiques societal structures and the ignorance that perpetuates them, ultimately expressing a sense of despair and lament.