Oare (mai) trebuie să scriu Ce am în fața mea
Nu-i un zid ci un munte Nu-mi arată cerul ci
drumul care duce dincolo Scriu și urc sau co
bor poteci Scriu și versurile mă lasă deseori
în urmă balast inutil al condiției umane Sferto
doct al disperării cotidiene înmulțind rata ne
buniei pe capul bietului popor român Care
nu mi-ar folosi poeziile nici ca zgardă pentru
îngerul de pază
Asta este
poet te-ai născut
și-n
următoarea poezie
tot poet
ai să
mori.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția inevitabilă a poetului, condamnat să creeze și să existe într-o lume care nu-l înțelege pe deplin. Poetul se simte un balast inutil, conștient de propria mortalitate și de inutilitatea artei sale în fața suferinței umane.