Cu gândurile răvășite
eu am crescut în tine,
ca o liană m-am înfipt
în coaja ta fragilă
și m-am cuprins cu atât drag
de ramurile tale.
din mugurii ce s-au ivit
coroană ți-am făcut
și am băut nectarul sfânt
din seva ta de lacrimi.
dar a venit de-odată un vânt
și m-am ținut de tine
să nu mă spulberi răvășit
în gândurile mele.
Când dimineața m-am trezit
stăteam pe-un ciot de lemn
uscat – și eu ca un păcat
de ger din nord venit –
uitasem răvășitul semn.
Crescând te-am sufocat!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație de dependență sufocantă, metaforizată prin imaginea unei liane care crește într-un copac. Naratorul realizează că, în încercarea de a se proteja, a sufocat persoana sau lucrul de care s-a agățat, lăsând în urmă doar un ciot uscat.