Ziua sfârșește-n zori unde roșie sete
împlinește ivirea nopții
Noi tânjiri se trezesc spre-a nu mai fi aici
doar coșmarul
mai alunecă pe tălpi de coșmar
blajin căci zilele de-acum sfârșesc în zori.
Deci a sosit vremea argilei
ca cei muți să își păstreze taina
ca cei surzi să sufle în trâmbițe
iar ca cei orbi să înăbușe suflet de-nseninate
nădăjduite noi curcubeie poduri de coșmar.
Pale de argilă se revarsă peste cenușă
ca ea să poată boteza răsunător călugării
în zori de zi apuse!.
Și din nou plouă din nori de paie greu
și din nou se ajunge aici:
clopotele bat daruri de rămas bun se aduc
din nou, din nou…
– Și-așa se-nvârte caruselul -.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de dor și melancolie, juxtapuse cu imagini de coșmar și finalitate. Sugerează un ciclu continuu de sfârșituri și noi începuturi, marcat de o atmosferă apăsătoare și o căutare a sensului în mijlocul întunericului.