Doamne, oare cât de multe
Curcubeie s-au pierdut
Prăbușite-n început
De lumini bezne-oculte.
Luna roșie dispare
Străvezie și bolnavă
Aruncată ca o navă
În talaz, înșelătoare.
Într-un colț de cer se-arată
Mâna Domnului întinsă,
De culori albe cuprinsă
Blândă și aristocrată.
Iată cum s-a spart lumina
Prăbușită în ocultă
Beznă care nu ascultă
De Bizanț. Ah, bizantina.
Teodora! Cât de multă
Prăbușire te exultă!
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de melancolie și reflecție asupra pierderii și a decăderii, folosind imagini puternice ale luminii și întunericului. Se conturează o legătură între divinitate și o figură centrală, Teodora, sugerând o prăbușire sau o transformare profundă.