Teodora din Bizanț

Doamne, oare cât de multeCurcubeie s-au pierdutPrăbușite-n începutDe lumini bezne-oculte.Luna roșie dispareStrăvezie și bolnavăAruncată ca o navăÎn talaz, înșelătoare.Într-un colț de cer se-aratăMâna Domnului întinsă,De culori albe cuprinsăBlândă și aristocrată.Iată cum s-a spart luminaPrăbușită în ocultăBeznă care nu ascultăDe Bizanț. Ah, bizantina.Teodora! Cât de multăPrăbușire te exultă!