Spirit trist, ce-n trecut te luptai voinicește,
Azi, Speranța ce pinteni îți dădea cu ardoare
Nu mai urcă pe tine! Și poți, fără pudoare,
Să stai jos, cal bătrân, care se poticnește.
Resemnează-te inimă; dormi, lâncezește.
Spirit tern și ratat! Pentru tine tâlhare
Fără gust e iubirea, vrajba nu-ți mai priește;
Rămas bun, cânt de-aramă, flaut gol ce jelește!
Voi plăceri, nu tentați inima-n întristare!.
Căci ce-a fost Primăvară și-a pierdut din savoare!.
Și-acest Timp, ceas de ceas, să mă-nghită dorește,
Cum înghite zăpada un trup țepăn și tare;
– Eu contemplu din ceruri globul prins în mișcare,
Nu mai caut colibă și nici loc ce umbrește.
N-ai vrea tu, Avalanșă, să mă porți nebunește?
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deznădejde și resemnare în fața vieții. Vorbitorul se simte epuizat și deziluzionat, contemplând moartea ca pe o eliberare de suferință.