În fața mea merg Ochii cei de lumină plini,
Magnetizați de-un înger cu născociri savante;
Sunt frații mei aevea acești doi frați divini
Ce-n ochii mei presară sclipiri de diamante.
Scăpându-mă de orice păcat copleșitor
Pe drumul Frumuseții ei pasul mi-l îmbie;
Mi-s slujitori și totuși eu sunt robitul lor;
Întreaga-mi fire-ascultă de-această faclă vie.
Voi răspândiți, Ochi magici, o mistică lucire
De lumânări aprinse în plină zi; subțire,
Flacăra lor la soare pălește dar nu moare.
Dar ele slăvesc Moartea, voi Viața; și mereu
Cântați trezirea sfântă a sufletului meu,
Voi, aștri-a căror rază n-o stinge nici un soare!
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală ghidată de o forță luminoasă, simbolizată prin ochi. Această forță transformă sufletul, oferind o perspectivă asupra vieții și morții, și trezește spiritualitatea interioară.