Din cerul acesta straniu și livid,
Chinuit ca soarta care ți s-a dat
Ce gânduri coboară-n sufletul tău vid?
Hai, răspunde grabnic, om destrăbălat.
– Chiar dacă sunt lacom, chiar dac-am dorit
Tot ce e nesigur și confuz deplin
Eu, precum Ovidiu, n-o să fiu gonit
Din încântătorul paradis latin.
Ceruri sfâșiate ca un țărm pietros
Voi al meu orgoliu azi îl reflectați;
Norii voștri ampli și îndoliați.
Sunt un dric ce duce visul meu frumos,
Iar lucirea voastră oglindește clar
Iadul ce-mi desfată sufletul hoinar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de orgoliu rănit și o stare de melancolie profundă. Vorbitorul se simte chinuit de soartă, dar refuză să renunțe la plăcerile sale, chiar dacă acestea îl conduc spre un iad interior.