Drumul întoarcerii nu-l mai știu…
Lucian Blaga.
Coralierii orchestrează-n mări meduze
și maluri grele de-aur surpă-n valuri zarea
amurgului, când vâsla bate leneș marea,
pe care-o limpezește-n naiuri așteptarea
înaltelor tărâmuri de zăpezi ursuze.
Pe frunte e-o lumină peste timp și care
organizează-n ritmuri verzi eternitatea;
îi tremură sub mâna fermă cantitatea
imensă de azur ce-ncercuie cetatea
legănătoarei zări și-a depărtării clare.
Pământurile stau în amintire, joase
ca-n vastul continent al visului; delfinii
amurgului se joacă-n apele luminii
și-aproape luna albă-și pregătește crinii…
Departe aburește marea de sargasse!
Sensul versurilor
Poezia descrie o călătorie incertă, unde amintirile și natura se împletesc într-un peisaj melancolic. Navigatorul pare pierdut, căutând un drum spre tărâmuri îndepărtate, în timp ce realitatea se contopește cu visul.