Tresari pe-albastrele abise,
Ca un luceafăr violet,
Te schimbă-n hurie, încet,
Ca în arabe paradise.
Cernitul haos te-nghițise
În legănări de menuet,
Dar țeasta de bizar poet
Te-a-nchis în magic stol de vise.
Zăresc sinistra baiaderă:
Servindu-mi toxica maderă,
Stingând al sufletului morb.
O, silf, înșeli prin danț și cânt,
Dă-mi vinul tău, întâi să-l sorb,
Du-mă departe de Pământ.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința de evadare din realitate prin intermediul iluziilor și al tentațiilor. Protagonistul caută o eliberare, chiar dacă aceasta înseamnă o coborâre într-un haos dulce și o uitare de sine.