Simt nevoia să ascult un sânge,
amfora subțire a femeii,
când o parte-a trupului meu plânge,
iar în alta odihnesc toți zeii.
Mă vânează somnul lângă pleoape,
lacăte de iarbă să îmi urce,
ca o piatră coborâtă-n ape
știu măsura lunecării dulce.
Dar se surpă ora și nisipul
îmi dezleagă spaima de tăcere,
o să strig până se-aprinde chipul
sângelui meu treaz care te cere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor și așteptare. Naratorul simte nevoia acută de a se conecta cu persoana iubită, depășind teama de tăcere și exprimându-și dorința arzătoare.