S-a făcut frig — mergi pe stradă prin vânt,
într-o dimineață fără lumină — (de parcă
s-ar fi întors vremea când, bolnav, ieșeai rar din casă
și străzile îți erau străine, ca într-un oraș
prin care treci doar — nu este viața ta —
ai să te întorci dincolo, și străzile acestea au să-ți rămână
doar amintire —) mergi pe stradă, și-ți ții
mâinile în buzunare, pe lângă tine trec oameni
în haine de ploaie.
Și ținutul acesta al vântului peste
pietre este aici, și acum — (amintirile nu înseamnă, într-o dimineață ca asta, nici măcar trecerea unei umbre prin geamurile care să răsfrângă alunecările, și oprirea nehotărâtă, și gestul, moale, trecând prin apele sticlei — amintirile nu mai există aici, și acum).
Și urmarea gândurilor
risipindu-se, fără să mai vrei s-o mai duci mai departe — și vânt —
Doamne, ce vânt —
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de singurătate și melancolie într-o zi rece și vântoasă. Protagonistul se simte deconectat de prezent, pierdut în amintiri și gânduri risipite, copleșit de atmosfera apăsătoare a orașului.