De-ar vrea dorința de etern, ce-alege
și-nalță gândul, gândul să-mi audă,
aripi prinzându-i, nu ar mai fi crudă
domnia celui ce-n iubire-i rege….
Dar cum e veșnic sufletul prin lege
și-n lume trupul timp prea scurt asudă,
nu poate simțul, cu oricâtă trudă,
esența sufletului s-o dezlege.
Deci cum va fi-nțeleasă râvna-mi castă,
ce-aprinde și îmi mistuie lăuntrul,
de-acel ce-n altul doar pe el se vede?.
Viața cu signorul mi-i nefastă,
el ascultând minciunilor tumultul…
O, minte cel ce-n adevăr nu crede!.
Sensul versurilor
The poem explores the conflict between the eternal soul and the fleeting nature of earthly existence. It questions the possibility of true understanding and the pain caused by those who reject truth in favor of deceit.