Un trup de câlți cu oase de carabină,
o inimă de sulf ca o bombardă,
un suflet fără-ndrumător și gardă
în fața ispitirilor nebune.
Și o plăpândă, oarbă rațiune,
pe care-n curse lumea stă s-o piardă –
că toate-acestea pot ușor să ardă
la primul foc ivit, nu-i o minune!
Iar cum nu-s orb nici surd și-am simțuri pure
în fața artei, har ceresc mult peste
natura excelentă în tot locul.
Și-i dat ca frumusețea să mă fure
arzându-mi inima, de vină este
acela ce mi-a scris în soartă: focul.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior al unui individ sensibil și vulnerabil, predestinat să fie consumat de frumusețe și artă. El se simte neputincios în fața destinului său, conștient de fragilitatea sa și de forța copleșitoare a pasiunii.