Credeam, în prima zi când ochi-mi fură
răpiți de-a voastră unică splendoare,
că voi privi ca acvila în soare,
incandescentă, o fărâmitură….
Greșeam – căci zvârle grâu pe stânca dură,
cuvinte-n vânt și-ncearcă să măsoare
dumnezeirea, cel ce vrea să zboare
făr’ aripi după-un înger, el, făptură!.
Iar dacă orbitoarea frumusețe
nu-mi suferă nicicum alăturarea
iar la distanță de nădejdi n-am parte,.
ce mi se va-ntâmpla pe căi răzlețe
și care o să-mi fie îndrumarea
când ard de-aproape, mor când sunt departe?.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința și dorința arzătoare a unei persoane îndrăgostite de cineva inaccesibil. Distanța fizică și emoțională provoacă un conflict interior, oscilând între speranță și disperare.