Învingi orice asprețe
cu ochii tăi, ba și orice lumină;
încât, cum mori de-o bucurie plină,
momentu-acum să vină,
căci mila-i mai presus de frumusețe.
De n-ar fi fost să-nvețe
ce-i focul, sufletu-mi ce nu se frânge
ar fi fost mort la cea dintâi privire,
spre care în neștire
fug ochii lacrimi și-i măcel și-i sânge,
dar nici nu mă pot plânge
de-a nu putea muri când îmi vrea firea.
O, grație unită cu splendoare!
Când vii cu ajutoare,
atunci- vai! – se și moare
și orbești pe cel spre care-ndrepți privirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează intensitatea iubirii și impactul ei asupra sufletului, juxtapus cu ideea morții și a frumuseții. Vorbitorul este copleșit de frumusețea și mila persoanei iubite, până la punctul în care aceasta devine orbitoare și aproape letală.