Iartă, Măicuță,
lcălcâiul aprins de miezul pământului!
Setea o potolesc pulberi de fluturi.
Fruntea destăinuie
brațele purtătoare de rod,
iar adevărul verde-i lumii blestem
și ochiului meu închisoare de ape.
Cununi n-am știut împleti.
Păzitoare sunt mieilor.
Sensul versurilor
O rugăciune adresată Sfintei Vineri, exprimând umilință și devotament. Versurile evocă imagini ale naturii și ale sacrificiului, sugerând o legătură profundă între credință și lumea înconjurătoare. Vorbitorul se prezintă ca un protector al celor nevinovați.