S-aprinde-n oglindă lampa bătrână
cu picior şi bonetă de-atlas –
şi nu ştiu, eu povestesc, sau ea, fără glas,
amândouă cuprinse-n lumină.
Noaptea uneori se desface uşor,
c-un sunet de mătase lovită sau zbor,
trece-albăstrind toate zările,
până unde stau singure mările..
Dreaptă luci tinereţea mea, ca o sabie,
şi fiece vis păzit de dânsa-nflori;
buzele mele spuneau uneori: „voi muri..”
însă pe toate mările aveam o corabie.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a amintirilor, folosind imaginea lămpii ca simbol al luminii și al trecutului. Vorbitorul își amintește de tinerețe și de visele sale, dar și de conștientizarea mortalității, având totuși speranța reprezentată de corabia de pe toate mările.