Magda Isanos – La Marginea Cimitirului

Este la marginea cimitirului,
lângă bunic, un loc prea potrivit,
să-mi uit de toate şi să-i ţin şi lui
când noaptea-i lungă, iarna, de urât.
Mi-ar fi-n pământul cald aşa de bine
şi trupu-n iarbă bună mi-aş preface,
să-l pască vite pripăşite şi sărace,
ce-or cere şi-o-ndurare pentru mine,
la marea judecată. Voi uita
ce-am fost, şi-mprăştiată-n forme noi
voi pierde până şi-amintirea ta.
Legănându-mi ochii prăbuşiţi şi goi,
cu veşnicia, mă voi odihni.
Şi puf de păpădii m-a tămâia,
Nici nu m-oi bucura, nici m-oi mâhni
că-i neagră ţărna de deasupra mea.
Dar ploile cu-ncetul m-or pătrunde
păcatele să-mi spele de pe oase –
şi-asemeni rădăcinii ce s-ascunde
Eu presimţi-voi zilele frumoase,
şi-oi scoate-n chip de floare, din pământ –
obrazul tinereţii de-altădată,
să-l ardă soare şi să-l bată vânt,
voioasă să şi-l prindă-n păr o fată!