Frumusețea asta de revoltă, construită cu grijă
– și ultimul tramvai, la marginea cartierului
Azi nu mai întrebi.
Ai întotdeauna răspunsuri:
– Era o casă acolo, la marginea cartierului.
O casă în care ceasornicele se potriveau singure, după micile revoluții ale zilei: scuiatul de dimineață, dușul, ziarele, cafeaua proastă, aniversările cuminți
de peste an (și azi îți mai tulbură nopțile 17 februarie 1980) și mai ales comunitatea aceea rară de principii!
și reguli!
Nici nu știi când ai devenit peste noapte o călugăriță șchioapă și foarte șchioapă
Acum ai vrea să scrii toate astea și utopiile (câinii tăi de casă) ți se preling printre degete ca niște țigări aprinse.
Nu te mai interesează cât de exactă ar putea fi
descrierea.
Cât de frumoasă.
Cât de umană.
– Un fel de campionat mondial de popice, îți spui.
Un fel de campionat mondial.
Victorios,
vânătorul își adoră vânatul.
Prăbușită,
victima îl privește cu iubire, se spune.
Descărnată,
poezia îți seamănă din ce în ce mai mult.
Sigură de tine, în noaptea asta, la marginea cartierului, ai putea să pierzi cu adevărat tramvaiul
Sensul versurilor
Piesa explorează amintiri și deziluzii, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței. Vorbește despre acceptarea condiției umane și despre frumusețea găsită chiar și în momentele de prăbușire.