Îți bubuie într-o zi trecutul sub tâmple
Și deodată știi, deodată cunoști:
Nu aceste amieze liniștite nu sunt pentru tine.
Nici coronița cu maci
iar iasomia nu te iubește.
Doar șenilele care ți-au netezit ușor viața.
Doar lătratul în noapte și libertatea unui zgomot
făcut cu gheruța pe propria umbră.
Ce te tot zgâiești la mine?
Ce tot îmi arăți drumul?
Ce tot întrebi?
Dar ca și cum mirosul tău
ar atrage într-o zi roiul de viespi,
tot astfel trecutul continuă să te macine,
să te sărute temeinic, mărunt.
Deasupra patului nupțial
doar imaginea câinelui mort
printre gunoaie
și noile realizări acvatice ori sociale.
Și mai departe, în Andaluzia, țipă noaptea.
Sensul versurilor
Piesa explorează impactul trecutului asupra prezentului, sentimentul de deziluzie și inevitabilitatea morții. Imaginea câinelui mort simbolizează pierderea și decăderea, în timp ce referirea la Andaluzia adaugă un element de mister și exotism.