Alberto Serret – Câmpuri cu Fluturi

Trupurile, o, dulci sărmane trupuri umane
cu tulpină și ramificații, rădăcini goale
bătând aerul: cupe profane, dăruind
nopților limbi transpirate, strânsele palme.
Și oase dislocate, cu existență mută,
ce urcă prin piele, viguros, smulgând fluturi.
Vlăguiți, par aproape ca niște steaguri puse
pentru-a umfla luciul aripilor orizontale.
Ce simt inerția, ca lacurile carnale
unde plăcerea-și scufundă ancore stricate.
Stând vertical, enigmă sunt în peșteri constelate.
Și vârfuri pline ce înfloresc, ce explodează:
Mesaje proprii, când vocea nu verbalizează,
pornind urcușul lor pe drumuri neumblate.
Trupurile, o, dulci sărmane trupuri umane
pline de limbi transpirate, de strânsele palme.

Campos de la mariposa.
Los cuerpos, ah los dulces pobres cuerpos humanos
con su tronco y sus pencas, sus raíces desnudas
batiendo el aire: copas profanas que la noche
dotó de lenguas húmedas, de contráctiles manos.
y huesos inconformes cuya existencia muda
sube a la piel, pujante, descerrajando broches.
Abatidos parecen casi banderas puestas
a hinchar la superficie de los horizontales.
sentidos de la inercia, como lagos carnales
donde el placer arroja sus anclas imperfectas.
De pie, son el enigma constelado de grutas.
y cúspides turgentes que florecen o estallan:
Mensajes de uno mismo donde las voces callan
y emprenden el ascenso por innombrables rutas.
Los cuerpos, ah los dulces pobres cuerpos humanos
llenos de lenguas húmedas, de contráctiles manos.