Boltă de azur, clopot tăcut,
sub care Dumnezeu își rânduiește anotimpurile:
bucuriilor – alte străluciri mai adaugă,
întristărilor – mări de lacrimi,
deznădejdi pe care cu nimeni nu le împarți.
Iar când singur omul rămâne,
foarte singur, între munți de durere –
orizontul deasupra lui,
nu-i decât o îngustă fâșie,
o linie dreaptă, un cablu
pe care rândunica nu se așază să cânte.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul profund de singurătate și durere pe care îl resimte omul atunci când se confruntă cu greutăți. Orizontul se îngustează, iar speranța dispare, simbolizată de rândunica care nu mai cântă.