Dimineață cu mers însângerat
pe obrazul grădinii.
Absențe.
Sub streașină, cuibul de rândunici
pare un sicriu
în care noiembrie clocește oul tristeții.
Tăcere în urechea luminii obscure,
doar câinele sângelui se aude lătrând
timpul ce bate stins din aripi.
Brațe nevăzute în îmbrățișarea lor rece te țin –
ai vrea să strigi,
să plângi în hohote mari,
atât de întunecos gândul tău este,
iar ușile inimii închise îi rămân
bucuriei.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de tristețe și deznădejde, folosind imagini puternice ale naturii și ale singurătății. Vorbitorul se simte captiv într-o stare emoțională întunecată, incapabil să găsească bucurie sau alinare.