Îmi amintesc cum picura amurgul
Petale de culori nălucitoare
Sub cerul ce își scutura tot crângul
De umbre-adânci și visătoare.
Și plopii prinși în răzvrătiri nebune
Cu dezgoliri de gânduri și de foi
Când o vrajă pe-aleea de tăciune
Sculpta fiori prin sufletul din noi.
Și lacul cu oglinda secetoasă
Cum l-arginta o lună umilită
Sau gânditoarea salcie pletoasă
Clipind de somn în noaptea ostenită.
Îmi amintesc și pătimașe vânturi
Ce viscolesc și fierb neîncetat
Cioplesc tăceri înfloritoare nuduri
Știind că-n urmă o viață am lăsat.
Marin Voicu
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri melancolice legate de natură și trecerea timpului. Naratorul își amintește de momentele frumoase din trecut, marcate de amurg, copaci, lacuri și vânturi, reflectând asupra vieții lăsate în urmă.