Totul e perfect
Pe pânza acestui secol
Al cinematografului:
Și imaginea noastră
Și sonorul.
Numai că de multe ori
Ne facem corect apariția,
Începem să gesticulăm și să vorbim omenește –
Dar nu se aude nimic.
Cuvintele ți-au fost expediate pe ecran mai înainte,
Sau au fost oprite la vamă.
Alteori te pomenești exprimând
Replicile interlocutorului,
Care nu se potrivesc pe gura ta,
Îți vin prea mari ori prea mici.
Cel mai rău este
Când glasul începe să ți se audă
După ce tu ai ieșit demult
Din fascicolul de proiecție
Al soarelui.
Nu-i nimic.
Sunt câteva mici defecțiuni
De sincronizare.
Poate vom ajunge, cu vremea,
Să spunem exact ce gândim
Și să vorbim
Chiar în timpul vieții.
Sensul versurilor
The poem reflects on the difficulties of genuine communication and self-expression in a world dominated by superficial appearances and pre-scripted roles. It explores the frustration of not being heard or understood, and the hope for a future where people can express their true thoughts and feelings during their lifetime.