Trec norii peste trupul tău,
Sus, foarte sus și-nghețați,
Puțin turtiți ca și când
Ar pluti peste-un geam nevăzut,
Altfel decât lebedele
Fără sclipiri.
Altfel decât tine,
Fără a fi legați cu sfori.
Răcoroși, albaștri. Altfel decât tine.
Tu, cel culcat pe spate,
Cu ochii la cer.
Oameni-păianjeni te-au capturat,
Răsucind și-nnodând măruntele lanțuri,
Șperțurile lor
Cusute cu ață albă!
Ce strașnic te urăsc cu toții!
În văile dintre degetele tale, ca niște viermi prăpădiți, se agită,
Ar dori să te vadă dormind în vitrinele lor,
Degetul acesta și celălalt, o relicvă.
Calcă peste ei!
Cu pasul tău de șapte poște să treci peste ei, asemenea
Depărtatelor, inaccesibilelor spații ce se rotesc în Crivelli.
Ochiul tău să fie un vultur,
Umbra buzei tale, un abis.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de captivitate și ură resimțită de protagonist. El este imobilizat și disprețuit, dorindu-și să depășească această condiție și să se elibereze.