Aurel Rau – Septentrion

Toată seara ați șușotit, ați curs spre sud, tăinuind cu acoperișurile, cu hornurile, ați desenat litere,
acum eu trebuie să mă culc,
vă scriu oricum acest răvaș, pe care-l leg în vârful nucului, ba al plopilor jumuliți de vânt, să mai și citiți.
În felul acesta, de fapt, nu dorm, sunt cu voi în adieri, deasupra râului, între
Orion și
Pleiade, la drum.
A fost bun, n-a fost bun, programul, în delte, în munți,
lângă lacuri, în văi, pe
Baltica-n sus
pe unde globul, ca un dovleac (sau ca o pară, după
Columb),
încărunțește până la alb (vezi bătrânii urși)?
Și ambianța, prielnică iubirii? reproducerea, în formă,
vă întoarceți sporiți, înghiontiți destul de noile generații?
Pierderi sensibile.
în condițiile vânatului, dar și legilor de protecție?
Într-un cuvânt v-a plăcut, nu v-a plăcut la vikingi, la slavi, la sarmați, la germani, la daci?.
Stă în picioare, intact, calendarul vostru, mereu, ca și ieri, de faraoni, de felahi, de scribi?
E un noroc, un blestem, să nu depinzi de samsari, de strămoși, de urmași, de vameși răi?
Toată seara ați șușotit, ați curs spre sud, ați schimbat impresii printr-un albastru ideal.
Semnele stelelor, în scădere, hieroglife! nu complică, în textul nou, de palimpsest, dinspre zori?
Oricum nu-l voi descifra, așa că nu ezitați, scrieți, răspundeți, deasupra hornurilor, caselor,
sus, sus, în unghiuri, în romburi, în dreptunghiuri, în line
elipse
până, săgeți în arcul
Istrului,
aveți fortul
Balcanilor în față, cunoscut, și lunecați
din
Septentrion
și mă lăsați părăsit și amorțit și fericit să primesc iarna