Stefan Augustin Doinaş – Umbra Ta

Sa-not din umbra ta, in apa care
— preacredincioasa — scalda trupul tau si curge-n pulberi in amiaza mare cum, la picioarele lui
Dumnezeu,
a curs, in rai, cand pentru prima data
mai grea ca aerul, dupa sarut,
te-ai ridicat din iarba, arsa toata,
si hieruvlmilor li s-a parut
ca se mai naste-o stea, in timp ce mie,
orbit de-un soare ce-mi spune ca-s gol,
strigandu-te, umbland pe-o iarba vie,
mi se parea ca las sub talpi parjol;
si tremuram si hohoteam si duhuri
arzandu-se de noi cadeau din zbor,
si se nasteau, mereu mai jos, vazduhuri;
si tot mai grei, prin limpezimea lor,
noi coboram imbratisati, si apa
divina iti curgea necontenit
pe sold, si ti se umezise pleoapa;
si apa-ntr-un tarziu ne-a izbavit
pe amandoi de stralucirea noastra,
si s-a oprit alaturi, si-adasta
fidela, racoroasa si albastra
Si am stiut atunci ca-i umbra ta.