Vestea.
Șoarece sărind din gură-n gură.
(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieșit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, și vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf și asudând sub za;
pentru ucigașii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrisoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori și snoave
și-ntrețin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-și țin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi și-n veșnica mișcare;
pentru cei călăuziți de stea;
pentru preoții în mari odăjdii,
grași, pletoși, cu vată în urechi,
intonând troparele nădejdii,
plictisiți de zeul lor cel vechi;
pentru cei cu aripi lungi pe umăr
de la rai și iad; pentru femei
osândite-n gloate fără număr
fiecare prin frumusețea ei;
pentru cei ce vând pe cale leacuri
speculând durerea tuturor;
pentru cei care-au murit de veacuri
și se târâie-n urmașii lor;
pentru cei din alte universuri
și cu alte-nfățișări; și chiar
pentru autoru-acestor versuri,
călărind un falnic arnasar
care – asemeni celui din poveste –
paște numai jar și scuipă foc).
toată lumea află trista veste:
Întâlnirea nu mai are loc!
Sensul versurilor
Piesa anunță o veste tristă, o întâlnire anulată, dar o face printr-o enumerare de personaje și situații diverse, sugerând că dezamăgirea și pierderea afectează pe toată lumea, indiferent de statut sau circumstanțe. Versurile explorează condiția umană, cu referire la fragilitate, păcat, speranță și moarte.