Sin – Aproape de Renaștere

Strofa 1:
Poezia-i realitate, plus ideal
E vocea mea din suflet ce mă scoate din banal
Poezia e un testament scris în versuri
Fără timbre fiscale și fără semnături
Poezia e un veșmânt în care ne îmbrăcăm moartea
Un loc uitat de lume în care ne ascundem soarta
Ea o să mă țină viu și-atunci când o să dispar
Și, tot ce-am scris cu sânge o să treacă orice hotar
Poezia-i viață înainte de artă
E drogu’ meu ce mă duce la o cotă înaltă
E realitatea mea unde-i moarte eu văd viață
Unde toți văd un eșec, acolo văd speranța
E o relație de durată cu procesu’ de creație,
Un contract semnat pe viață cu o simplă revelație,
E tot ce simt, tot ce vreau să simți și tu,
E tot ce-am vrut să fac să-mi pun pe tavă sufletu’.

Refren (x2):
Sunt un poet ca toți ceilalți,
Nebun, nemuritor cu sete de cunoaștere,
Sunt un poet ca toți ceilalți (yeah, yeah),
Cu fiecare rimă scrisă mai aproape de renaștere!

Strofa 2:
Poezia este gravitația sufletului,
E lumea mea ascunsă în centru’ pământului,
Cu fiecare vers, cu fiecare cuvânt
Am mai pus un rând în plus să mi se scrie pe mormânt
Poezia-i atitudine, luptă cu tine
Luptă pentru a alege ce e rău sau ce e bine
Și-i o certitudine că tot ce scrii pe foi rămâne
Și tot ce scrii pe foi defapt vorbește despre tine
Poezia e un vis, transpus în rime
Fantezii sofisticate legate prin profunzime
Poezia este filmul unei zile-n care n-am trăit
O realitate-n care, din vis nu m-am trezit,
Poezia-i viață, poezia-i speranță,
Ea mi-a dat ce nu mi-au dat unii oameni într-o viață
Deci nu mă judeca, dacă fac asta,
O să pun totu’ pe foaie până mi se duce pasta!