În întuneric sânii sunt de atlas
Și atunci chemarea mea flacără
Floare incinerată lângă o statuie care e poate un far
Din brățări zilele culeg pulbere
Dantelă imperceptibilă pentru brațele de aburi.
Aici fiecare ghid se despletește
Și volute leagănă respirația iubitei
Albe volutele veghii
Fântâni volutele oglinzii
Lumini volutele mâinilor.
O ezitare în fiecare pas
Un mușchi căptușește vegetal
Cu moliciuni decolteul
Din lumină în lumină nostalgia rătăcește
Printre haitele de flori ale nimănui
Clopoței mângâie glasul
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de visare și intimitate, folosind imagini poetice și metaforice. Versurile sugerează o conexiune profundă și o nostalgie pentru o iubire trecută sau idealizată, într-un cadru misterios și senzual.