Primăvara înalță arbori și fluvii
sub a vântului intensă bătaie,
se nasc făpturile lumii
Din plante, pietre și ape
pe șoldul tău înflorind.
E mâna mea
Ramură devenită
al sângelui tremur ușor!
Nimeni nu ne ascultă,
ne trezește adolescenți.
vibrarea ultimei zile
în carnea lipită de-a ta
Fără amintirea de moarte
pierdut în tine, iubire,
glasul de neguri e mut.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre natură și iubire, reflectând asupra efemerității vieții și a frumuseții momentului prezent. Vorbește despre o transformare personală și o pierdere a sinelui în cadrul unei relații intense, într-un cadru natural vibrant.