Mă nasc naufragiat în lumina ta,
seară de ape limpezi.
De senine foi
arde aerul consolat.
Dezrădăcinat dintre cei vii,
inimă provizorie,
sunt limită vană.
Înfricoșătorul tău dar
de cuvinte, Doamne,
îl urmez cu sârguință.
Trezește-mă dintre morți:
fiecare și-a luat pământul
și femeia.
Tu ai privit înlăuntrul meu
în întunericul viscerelor:
nimeni nu are deznădejdea mea
în inima lui.
Sunt un om singur,
un singur infern.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și deznădejde. Naratorul se simte pierdut și dezrădăcinat, căutând o formă de eliberare sau înțelegere într-un univers interior întunecat. El se simte unic în suferința sa, un infern personal.