Miros bun al cerului
pe ierburi,
ploaie de la-nceputul serii.
Nudă voce, te ascult:
și aceea care are primele dulci desfătări
de sunete și de refugiu e inima brăzdată;
și mă ridici mut adolescent,
surprins de-o altă viață și de orice mișcare
de subite învieri pe care
întunericul le exprimă și transfigurează.
Milă a timpului ceresc,
a luminii sale
de ape suspendate;
a inimii noastre
a venelor deschise
peste pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o conexiune profundă cu natura, în special cu ploaia, și reflectă asupra emoțiilor și transformărilor interioare pe care aceasta le poate provoca. Este o contemplare a frumuseții și a impactului pe care natura îl are asupra sufletului.