ÎNTREBAREA 6.
De-o singură esență e-n om și-n Domnul Sfânt,
ce dor nutrește pumnul acela de pământ?
RĂSPUNS
Nu te-arăta nevrednic de mila cea divină,
căci îl cunoști pe Domnul doar prin a Sa lumină.
Nimica în afara lui Dumnezeu n-apare,
cum praful îl vezi numai în razele de soare.
Nu-i de mirare-atuncea că pulberea subțire
nădejdile își pune-n a soarelui sclipire.
De chipu-n care-n viață-ai purces adu-ți aminte,
și vei pricepe care-i a gândului sorginte.
Căci cui îi spuse Domnul: „Nu-s Eu Stăpânul vostru?”
Și cine îi răspunse: „Ba da, Stăpân al nostru!”.
Când Domnul frământat-a acel bulgăr de țărână,
în el înscris-a crezul, ca-n inimi să rămână.
În clipa-n care-nscrisul divin o să-L citești,
vei ști care-i sorgintea a tot ce tu râvnești.
În noapte legământul cel sfânt l-ai încheiat
și-apoi din neștiință uitării tu l-ai dat.
De-aceea coborât-a al Domnului cuvânt,
ca să-ți aduci aminte de-ntâiul legământ.
Cum ți-a fost dat pe Domnul să-L vezi de la-nceput,
o să-L revezi în locul în care L-ai văzut.
Privește-acum și-aicea divinele-nsușiri,
ca mâine-a Lui esență să-ți cadă sub priviri.
Și dacă nu putea-vei, nu suferi în van.
Nu tu conduci în lume, cum scrie în Coran.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre om și divinitate, amintind de legământul inițial și importanța recunoașterii esenței divine în propria existență. Îndeamnă la introspecție și la căutarea înțelepciunii spirituale, subliniind că înțelegerea divinului ne ajută să înțelegem propria noastră esență și aspirații.