Maica la Cupalnița tăia codru-n două,
Desculță, sumeasă, prin noapte și rouă.
Spini loviți de farmece o-nțepau la sânge
Și-a-nceput sărmana prin aglici a plânge.
Dar simți c-o spintecă junghiuri mai haine
Și cu chin și gemete mă născu pe mine.
Luluit pe iarbă-n vers de primăvară,
Zorii-n curcubeul bolții mă-nfășoară.
Și-am crescut, nepot al nopții lăudate.
Mi-a menit amurgul piază bună-n toate.
Dar eu viața n-o-nțeleg dată de-a pomenele
Și-mi aleg prin luptă ochii și sprâncenele.
Mă topesc ca fulgul gingaș în azururi.
Dâră-n soarta mașteră voi lăsa de-a pururi.
Sensul versurilor
Cântecul descrie nașterea eului într-un cadru natural dificil, marcat de sacrificiul matern. Eul liric reflectă asupra destinului său, alegând să-și trăiască viața prin luptă și să lase o amprentă durabilă.