Doamne, azurul fără fund
E poate pântecu-ți rotund,
Și soarele, buric de aur,
Cu care vezi și munți și plaur.
Vrei tu-n cârlige să ne prinzi,
De stele, când te uiți spre noi?
Într-ale lacului oglinzi
Luceferi blonzi desfoi, desfoi.
O plasă mică de pescar
Nici când nu prinde somnul mare,
Tu nu mă vei târî-n năvod
Spre casa-ți nălucită-n zare.
Dacă te bizui, vino gol,
Tulbură apa cu nămol,
Și răsăritul, visc și smoală,
Aruncă-mi-l pe cap din poală.
Fă buza focului să ardă
Păcatul din lumescu-mi trai
Și-abia atunci, cu-n vârf de bardă
Dă-mi aripi să mă urc la rai.
Moscova cârciumărescă.
Traducerea Zaharia Stancu
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre om și divinitate, folosind imagini puternice din natură. Vorbitorul se adresează lui Dumnezeu, cerând o transformare spirituală și eliberare de păcate pentru a putea atinge iluminarea.